Mecanismele de aparare sunt importante pentru identificarea lor in practica psihoterapeutica, in evolutiile patologice. Printre tipuri de mecanisme de aparare folosite inconstient pentru a face fata presiunilor vietii se numara: refularea, reprimarea, negarea, regresia, substituirea, sublimarea, blocajul, proiectia, izolarea, altruismul, refuzul realitatii etc.
Mecanismul de aparare al transformarii in contrariu consta in inlocuirea unei pulsiuni cu o alta pulsiune contrara. Acest mecanism de aparare a mai fost cunoscut si sub numele de rasturnare in contrariu sau modificare in contrariu.
In acelasi timp in cadrul transformarii in contrariu se poate modifica nu numai pulsiunea, dar si obiectul pulsiunii si astfel putem avea de-a face cu inlocuirea propriei persoane cu o alta persoana.
Freud explica mecanismul transformarii in contrariu printr-un exemplu elocvent. El e de parere ca leganarea din primii ani de viata este asociata cu trairi afective placute, insa exista si cazul unor adulti care nedorind sa-si refuleze aceasta placere o transforma in contrariu.
Astfel putem intalni persoane care atunci cand se afla in situatii de leganare sau balans au trairi afective negative si senzatii fizice neplacute ca greata sau chiar angoasa. (El face o analogie a leganatului cu mersul cu trenul).
Transformarea in contrariu este pana la urma un mecanism de aparare avand un rol pozitiv in pastrarea integritatii fizice a persoanei, insa poate fi dus pana la patologic si se poate asocia cu isteria.
Transformarea in contrariu este echivalenta cu trecerea de la activitate la pasivitate si de la iubire la ura.
