Abuzul emotional

  08.02.2012 03:53 

Locuiesc In SUA de aproape 10 ani si sunt casatorita de 9 cu un american. Avem un copil de 3 ani si sunt insarcinata in 5 luni. In ultimul timp traiesc un adevarat cosmar. Ma trateaza ft urat, nu ma bate, dar in schimb se comporta cu mine ca si cu o menajera. Problema mea este ca nu conduc, iar aici aceasta este o necesitate deoarece distantele sunt ft mari. De fiecare data cand ma suiam la volan si incercam sa conduc, zicea ceva ft negativ ex:"faci lumea de pe trotuar sa se sperie" etc. incat mi se adancea starea de frica si abandonam total ideea de a ma sui la volan. Asa ca, de atatia ani, de orice am nevoie trebuie sa-l rog pe el, iar el are dreptul sa ma faca incapabila, lenesa,imi spune mereu cat de grea ii fac viata, iar de cate ori incerc sa stau de vorba cu el, imi spune sec :"tu te pui in situatia asta pentru ca nu conduci, eu n-am ce sa-ti fac". Am ajuns sa ma simt atat de inferioara fata de toata lumea incat nici nu mai vorbesc la telefon, m-am izolat total. Singura persoana cu care comunic e mama, prin telefon, dar nu-i spun prea multe deoarece si ea la randul ei m-a controlat si abuzat toata copilaria. In ultimul timp ideea de a-l parasi a inceput sa-si faca tot mai mult loc in mintea si sufletul meu, dar mi-e frica. Am fost dependenta financiar toata casnicia mea de acest om, iar aici daca nu conduc nu am unde sa ma angajez, plus ca in curand voi avea al doilea copil si nu am pe nimeni sa ma ajute. M-am gandit sa ma intorc in Romania, dar acolo ar trebui sa stau cu mama si de asemenea nu cred ca el m-ar lasa sa-i iau copiii de langa el. Simt ca tot ce mi-a mai ramas de facut este sa incerc sa raman echilbrata pt copilul meu si pt a da nastere celuilalt, dar adevarul este ca simt cum ma lasa puterile, am momente in care simt ca ma sufoc si plang aproape tot timpul. In urma cu 5 zile ne-am certat, de atunci sta la el in birou (in casa) si nu a mai venit sa ma vada pe mine sau copilul, sta tot timpul la calculator. Demult mergeam tot timpul eu prima la el si il imbratisam si-l chemam sa vina sa stea cu noi, acuma insa nu mai merg. Am mancat aproape tot ce se putea din frigider si sunt sigura ca asteapta sa-l rog sa mearga la magazin sa ia lapte la copil si mancare, dar mai bine rog un vecin sa ma ajute. Imi este ft greu pt ca sunt ft obosita, am grija de copil non stop, gatesc, curatenie, facut de mancare si nu vorbesc cu nimeni. Nu stiu ce voi face. Orice sfat imi va fi de folos. Sunt disperata. Va multumesc

  10.01.2012 07:39 

Regret comportarea unui sot care abuzeaza de sotie dupa aproape 40 de ani de convetuire impreuna.Este vorba de abuz sexual .Cum se poate indeparta acest fapt?

  23.10.2011 21:33 

valabil pentru femei ,nu locuiti cu animale ! ,va afecta psihic copilul ,viata nu este o pruna sau ca iti ofera nu stiu ce ......nu fiti naive ,alegeti divortul ,exista mii de barbati calitativi pe care voi nu i-ati gasit

  19.08.2011 23:23 

am fost casatorita 14 ani cu un om care ma desconsiderat din prima zi in care am intrat in casa lui.el si parintii lui nu ma-au scos din proasta ,incapabila ,urata grasa ,curva etc...am suportat ani de zile pana cand a inceput sa ma umileasca si mai rau umbland cu amanta prin fata tuturor chiar si a mea si jignirile au tot continuat pana amajuns sa iau niste decizi nu tocmai corecte si sa fac lucruri care acum le regret dar nu stiam cum sa reactionez si ce trebuie sa fac ca sa ma priveasca ca pe o femeie capabila ,acum ma simt vinovata chiar si pt faptele lui si nu cred ca e normal dar nu stiu cum sa fac sa imi revin ,nu am pe nimeni aproape care sa ma inteleaga .

  19.08.2011 22:57 

eu am fost abuzata emotional 14 ai si imi e f greu sa trec peste acest lucru pt ca nu ma intelege nimeni ,nu am pe nimeni aproape si e foarte greu ,fara ajutor nu reuseste nimeni sa se ridice si sa mearga mai departe.

  10.10.2010 11:34 

As vrea sa te incurajez, insa nu cred ca incercarile tale de a-l recastiga au un folos. Din moment ce are copil si nevasta, iar preocuparile sale principale sunt prietenii si iesirile, inseamna ca este egoist si nu are simtul responsabilitatii. Te lasa pe tine cu grijile familiale si fuge pentru a-si satisface propriile nevoi fara a tine seama de tine, de greutatile cu care te confrunti si s-ar putea sa ii placa si nu este vina ta...vina ta este ca lasi sa treaca vremea gandindu-te cum sa faci pe cineva multumit si fericit fara a te gandi la propriul confort, implinire, multumire. Tu il iubesti, dar intrebarea esentiala este: el te iubeste??Comportamentul lui nu ar spune asta.

  12.09.2010 22:39 

Problema e ca si eu am aceste probleme in familie, dar eu il iubesc si doresc sa-l recistig, sa fie ce-l de alta data, sa nu ma paraseasca singura cu copilul in casa si sa plece noaptea cu prietenii(cel putin asa-mi spune el) sau cine stie cu cine. Sper sa se schimbe,dar totodata ma tem sa nu pierd timpul in zadar, si sa lupt pentru ceva ce nu va fi. Am taiat din demnitate cit s-a putut, dar nustiu cit o sa mai dureze.

  10.06.2010 11:21 

Am iesit de opt luni de zile dintr-o astfel de relatie care a durat 15 ani, ma lupt, si recunosc ca i-mi este foarte greu sa ma obisnuiesc cu noul meu statut deoarece dependenta emotionala in cazul meu era foarte puternica, recunosc ca de cele mai multe ori am vrut sa dau inapoi sa-l accept din nou in viata mea, nici acum nu sunt sigura de mine pt.ca eu pana acum nu am trait viata mea,am trait viata altuia,am trait fara sa simt ca traiesc mi se dicta ce sa fac, cum sa ma comport, ce sa vorbesc in societate, cum sa ma imbrac si spunea ca toate lucrurile astea le face datorita faptului ca ma protejeaza.Eram intr-o permanenta stare de letargie, asteptam sa treca zilele si sa apara si ceva bun in viata mea dar lucrul asta nu se intampla niciodata.El miza si pe faprul ca sunt singura, parintii mei au murit f.tineri si surorile mele se afla la 450km distanta, prietenele mi le alegea el spunea ca eu i-mi aleg prietene mai proaste camine ca sa par eu mai desteapta, i-mi spunea ca degeaba i-mi merge mintea ca nu am scoala vietii si tot proasta raman.Nu-l multumea nici cati bani castig,de fiecare data cerea sa schim locul de munca si sa aduc bani mai multi acasa, in schimb jignirile lui erau cele mai groaznice, faptul ca eram gospodina si asta ajunsese sa fie un defect, spunea ca daca are nevoie de sluga i-si ia firma de curatenie, ca mai bine i-si lua de nevasta o curva, ca nu am nimic feminin in mine,ca fara el as fi cersetoare la poduri, daca nu ma lua el de sotie nu ma lua nimeni plus injuriile, care nu credem ca o minte omeneasca poate sa debiteze asemenea enormitati, in plus nu credem ca cineva se poate juca cu mintea ta ca sa te poata aduce in asemenea stare si recunosc ca am o anumita functie si pregatire in schimb el are tupeu,rautate,este negru in fundul sufletului, orgoliu mare dar mizerabil,creier putin asta explica de ce a fost doar un simplu miner si acum datorita faptului ca am deschis o firma a ajuns mare patron, personalitate debordanta si mai are 100km motiv suficiet ca sa ma si loveasca.Loviturile lui nu au fost deloc usoare,peste ele am trecut mai usor dar depedenta emotional insa i-mi este greu sa o depasesc. Am suferit multe traume fizice,am ajuns sa fiu dusa de el la urgenta cu coasta rupta si i-mi zicea sa zic ca am cazut pe gheata daca nu vin acasa si ma omoara, am ajuns la neurologie sa mi se faca tomografie la creier din cauza loviturilor pe care mi le dadea la cap ca sa nu se onserve, dar ce a pus capac a fost fatul ca eram insarcinata si desi il rugam sa nu ma loveasca i-mi zicea sa fac avort ca el nu vrea sa faca copii cu o handicapata, nu a mai fost nevoie de avort, desi ma punea sa-i confirm ca o sa fac lucrul acesta,am pierdul la cateva zile din cauza loviturilor, dar el stia ca eu i-mi doresc copii si am acceptat sa fac tratamente si am ajuns in Ungaria sa fac fecundare in vitro de 3 ori, ultima oara m-a lovit a doua zi dupa biotransfer si atunci am decis ca trebuie sa ma gandesc bine ce am de facut, Nu spunem nimanui ce mi se intampla deoarece el spunea ca eu il provocam, eu eram vinovata de ce i-mi facea el, recunosc ca fara ajutorul uinui psiholog nu reuseam sa ajung sa cer divort. Sfatul meu este pentru cele ce cer ajutor ca trebuie in primul rand sa consulte un psiholog, sa spuna familiei ce li se intampla, sa nu ascunda lucrul acesta, nu este rusinea lor, si pt. linistea lor sufleteasca gasesc si un sprijin la un parinte duhovnic, nu va dati seamea ce eliberare simtiti,trebuie sa iesiti din astfel de relatii pt. ca doar asa reusiti sa indepartati lucrutilr negative din viata voastra si sa atrageti ce este frumos si placut si ce meritati, si credeti-ma meritati mult mai mul decat va ofera un om bolnav, frustrat si complexat,avid sa-si demonstreze puterea fata de niste fiinte slabe

  05.05.2010 15:02 

buna tuturor! eu am avut un iubit de 1 an si 5 luni iar cand a inceput sa imi adreseze injuri l-am parasit. sunt de parere ca totul incepe de la o injuratura iar daca femeia ii permite barbatului acest lucru e singura care va avea de suferit. fiecare om merita respect indiferent de circumstante. daca femeia ii permite barbatului sa o jigneasca si sa o loveasca in situatia in care are si un copil e vina numai a ei. cred ca acel copil nu ar avea o familie in adevaratul sens al cuvantului. pentru mama cu 3 copii e mai bine sa puna punct relatiei pt ca le va face un bine copiilor chiar daca acum nu crede asta. decat cu un tata violent mai bine lipsa. nu stiu daca gresesc sau nu dar am doar 19 ani si oricat as iubi un baiat nu i-as permite sa ma denigreze ca om pop tuturor

  17.04.2010 16:21 

Sunt debusolata si nu am puterea de a lua o decizie.Avem trei copii intre 8 si 4 ani.Sunt dependenta financiar de un sot abuziv care considera ca luatul de par si tras suturi in fund sunt o forma de mangaiere.Cat despre formele de agresiune verbala mereu ma surprinde cu o noua jignire cand credeam ca mai mult nu ma poate jigni ,ca a epuizat toate cuvintele urite din repertoriu.

  30.03.2010 12:09 

Eu cred ca totul porneste de la dorinta femeii de a fi femeie. De a avea pe cineva care sa aibe grija de ea, de partea financiara iar ea sa se poata ocupa linistita de copii, de familie.. Insa..barbatul cand ajunge sa simta ca tot controlul este la el..de cele mai multe ori abuzeaza de "puterea" lui..Este acea conceptie: "eu sunt barbatul, eu aduc totul, eu iti sunt superior..tu trebuie sa suporti"...Si in biserica..el are intaietate..si in fata Domnului care intai l-a creat pe Adam..si apoi pe Eva..iar dupa ce s-a infruptat din mar a blestemat-o...Noi, femeile vrem un barbat sa ne ia toate grijile de pe umeri dar sa se poarte si delicat cu noi..Barbatul..prin natura lui..este brutal, dur, insensibil, egoist...Mai mult..atunci cand un barbat iubeste, este foarte posesiv..Si este greu sa accepti o astfel de situatie dupa ce ai trait 20-30 de ani independenta..Este foarte greu sa ii ceri barbatului sa trateze femeia ca pe un egal..Niciodata nu va face asta cu adevarat..Asa este de cand lumea..In Israel este o rugaciune prin care i se multumesc lui Dumnezeu ca nu se naste cineva femeie..Nu am intalnit femeie fericita in cuplu...Nu cred in cupluri fericite..sau familii fericite..A trai cu cineva inseamna a fi deosebit de tolerant..a-i accepta defectele..a-l accepta pe el asa cum e...ceea ce este extrem de greu..Barbatul nu va lasa niciodata puterea in mana femeii...Niciodata..Doar daca este fortat de anumite imprejurari..dar niciodata nu isi va lasa femeia iubita sa fie independenta in adevaratul sens al cuvantului..ii va face un copil..ii va "rupe" tot ce o face libera..este greu de acceptat dar asta este natura umana masculina..

  30.03.2010 12:07 

Eu cred ca totul porneste de la dorinta femeii de a fi femeie. De a avea pe cineva care sa aibe grija de ea, de partea financiara iar ea sa se poata ocupa linistita de copii, de familie.. Insa..barbatul cand ajunge sa simta ca tot controlul este la el..de cele mai multe ori abuzeaza de "puterea" lui..Este acea conceptie: "eu sunt barbatul, eu aduc totul, eu iti sunt superior..tu trebuie sa suporti"...Si in biserica..el are intaietate..si in fata Domnului care intai l-a creat pe Adam..si apoi pe Eva..iar dupa ce s-a infruptat din mar a blestemat-o...Noi, femeile vrem un barbat sa ne ia toate grijile de pe umeri dar sa se poarte si delicat cu noi..Barbatul..prin natura lui..este brutal, dur, insensibil, egoist...Mai mult..atunci cand un barbat iubeste, este foarte posesiv..Si este greu sa accepti o astfel de situatie dupa ce ai trait 20-30 de ani independenta..Este foarte greu sa ii ceri barbatului sa trateze femeia ca pe un egal..Niciodata nu va face asta cu adevarat..Asa este de cand lumea..In Israel este o rugaciune prin care i se multumesc lui Dumnezeu ca nu se naste cineva femeie..Nu am intalnit femeie fericita in cuplu...Nu cred in cupluri fericite..sau familii fericite..A trai cu cineva inseamna a fi deosebit de tolerant..a-i accepta defectele..a-l accepta pe el asa cum e...ceea ce este extrem de greu..Barbatul nu va lasa niciodata puterea in mana femeii...Niciodata..Doar daca este fortat de anumite imprejurari..dar niciodata nu isi va lasa femeia iubita sa fie independenta in adevaratul sens al cuvantului..ii va face un copil..ii va "rupe" tot ce o face libera..este greu de acceptat dar asta este natura umana masculina..

  10.03.2010 22:07 

Dupa prima remarca nelalocul ei vine prima observatie, apoi prima jignire, apoi primele invective, apoi prima palma.Si de aici...totul scapa de sub control.Doamna care si-a lasat barbatul dupa prima palma...brava femeie!! Ar fi pierdut timp pretios, pe care nimeni nu i-l mai dadea inapoi, si tot acolo ar fi ajuns!Nu am auzit de cupluri care s-au chinuit la tinerete si apoi s-au iubit fericiti la batranete.Si daca femeia poate fi slaba pentru ea, pentru copiii ei nu are acest drept! Credeti-ma, odata pornita pe acest drum, singura scapare este despartirea!

  01.03.2010 20:00 

Am citit cu multa atentie si articolul si comentariile. Stiti ce este interesant? Ca desi sunt barbat (cel putin asa cred:)) ma regasesc foarte bine in tiparele de mai sus. Habar nu am ce sa fac!

  01.08.2009 12:43 

sfaturi f utile

  08.06.2009 15:41 

Ok.esti intr-o situatie de genul asta , te lupti sa scapi (greu sau usor )sau nu faci nimic , pana la urma este problema ta si iti exerciti sau nu liberul arbitru .Dar ... ce fac cei care sunt in jurul tau si care indirect sufera acelasi abuz , copii , parinti , prieteni , etc? Ei ce pot face? Te sprijina si lupta alaturi de tine daca asta asta vrei , dar daca nu vrei? Ce poate face un parinte care la randul lui are nevoie de ajutor atunci cand lupta pentru tine si tu in loc sa 'intaresti' randurile intorci armele sub pretextul ca daca raspunzi lucrurile se vor agrava? Sau copilul care atunci cand isi vede mama jignita si ii sare in ajutor , este indepartat pentru ca nu-i treaba lui? Sau prietenul care nu mai poate conversa cu tine pentru ca te superi ca nu vede si calitatile abuzatorului? Si te miri ca ramai singur la un moment dat.

  03.05.2009 17:05 

Despre articol, sunt de acord. E usor sa dai sfaturi dar mai greu sa le urmezi. Noi femeile suntem abuzate emotional si chiar material de barbati, pentru ca ei sunt mincinosi,teatrali, profitori si aventurieri. Despre doamna care a scris mai sus, o sfatuiesc sa nu aiba incredere in niciun barbat. Am trecut prin necazuri pe care nu le doresc nimanui.

  17.04.2009 13:27 

Eu sunt in situatia asta de 26 de ani si nu mai suport , eram depresiva ,m-am ingrasat mi-am distrus sanatatea si psihicul , de cateva luni am cunoscut pe altcineva care este total opus sotului meu , ma incurajeaza in tot ce spun si in tot ce fac si ma scos din starea in care eram . Acum sper sa am curaj sa ii spun ca vreau sa divortez pentru ca nu mai suport atmosfera din casa . Nu am avut voie sa am prietene si nici cu rudele mele nu mi-a dat voie sa relationez asa ca o sa-mi fie foarte greu si ca nu am nici un venit sau unde sa stau totusi am o varsta si cat mi a mai ramas din viata vreau sa o traiesc linistita si fericita .

  31.03.2009 12:02 

din pacate ... sunt in aceeasi situatie!de 10 ani sunt implicata intr-o relatie si sunt pe cale de a-i pune capat! nu mai pot indura si ... din fericire am realizat ca abuzurile din parte lui nu numai ca m-au tinut pe loc, dar m-au si tras inapoi! Am 28 ani si ma simt dominata de el! MI-e frica de el, de reactiile lui! nu-l mai iubesc si nici nu-l mai plac, dar nu inteleg de ce mai stau cu el! Ma domina si am devenit dependenta de el! Nu mai pot face nimic singura! mi-e foarte greu! plang mult si el imi spune ca joc teatru! am incercat sa port o discutie cu el, dar ... fara rezultate pozitive, ba din contra, lucrurile s-au agravat! Am persistat in greseala de a ramane cu el pentru ca "am muncit atat pentru casa asta" am botezat un copil impreuna" am o relatie buna cu familia lui" "nu vreau sa o supar pe mama mea si sa stie ca sufar" ... si multe alte motive! din pacate ... acestea sunt doar pretexte de a persista in greseala de a ramane sub controlul lui! el e cel care greseste, dar tot eu ma simteam (si inca ma mai simt) vinovata! O sa-mi iau cateva zile de concediu ca sa ma pot muta! nu mai pot suporta gandul ca am ajuns 100% controlata de el, de mintea lui bolnava! sper sa am curaj sa fac acest pas si mai ales sa am taria sa-mi revin, sa redevin fata aceea zglobie, vesela si increzatoare! Sper ... sa nu mai plang!

  06.03.2009 18:07 

Ce pot spune...am renuntat la prieteni, la viata de student, la familie, pentru el...si ajung ca dupa cateva luni de la casnicie sa-mi spuna ca ori suport, ori plec...este vornba despre numeroasele lui iesiri in public, in care ma simt umilita, sunt prea orgolioasa si poate nu am ajuns atat de rau incat sa ma sacrific pentru ceilalti, iol iubesc si totusi, daca respectul si dragostea nu sunt reciproce, merita?sunt foarte tanara si oricand pot spune stop...dar mi-e teama, fara el imi va fi greu, emotional, fizic, material, teama ca-mi voi dezamagi parintii...as vrea ca cineva sa-mi dea un sfat care ma poate ajuta sa iau o decizie.

  17.02.2009 13:27 

Am facut primul pas, care ste cel mai greu, cand aveam opt ani de casnicie si doar doi copii. EU l-am iertat si m-am recasatorit cu el dar am ajuns iar la "primul pas" dupa alti 7 ani, de data aceasta cu patru copii. A fost groaznic. Dupa 4 ani de in care am fost divortati, ani plini de regrete, depresii, frustrari, dependenta materiala de el si de altii, incapacitate de munca din cauza nesigurantei, diperare si tentativa de sinucidere, l-am reprimit si m-am recasatorit cu el. Credeam ca eu sunt vinovata si nu fac ceea ce trebuie, ca nu sunt suficient de atenta cu el, de iubitoare, de....de...Nu a tinut. Dupa alti 6 ani am divortat iar si aucm nu sunt dispusa sa-l mai iert: violentle s-au accentuat, au devenit si fizice, apoi am fost amenintata cu moartea. Nu merita sa-l mai iert. C toate ca mi-am pierdut prietenii, relatiile, tot, nu ma mai intorc. Intre timp am invatat sa ma redescopar, sa ma-mi identific corect problemele si am ajuns la concluzia ca ajunge. Dar viata mea s-a dus. Acum nu mai pot fi decat o bunica cu demitate! dar tot este ceva. Tin la noua mea pozitie foarte mult! Nu acceptati abuzurile emotionale si nici pe cele fizice. Adresa mea este: doinaconstantinescu55@yahoo.com si eu sunt dispusa sa ajut pe oricine crede ca are nevoie de cineva sa asculte ce probleme are. Intre timp am facut si teologie si psihologie, ca sa ma ajut.Lucrurile erau prea grave. Pot sa ajut si eu acum pe altcineva daca exista si are nevoie, prin a asculta, in primul rand. Fiti demne, sunteti persoane unice cu drepturi egale cu cel care va agreseaza. Ganditi-va la copii vostrii, care devin agresorii din linia a II a. Dupa ce scapati de sot, raman copii, care un timp va vor agresa SIGUR!!!!!nu lasati sa se intample asa ceva.

  05.01.2009 23:52 

Am reusit sa ies dintr-o astfel de relatie dupa 9 ani de casatorie. Se spune ca este usor sa distrugi. Mie mi-a fost foarte greu. In primul rand pentru ca mi-au trebuit ani de zile sa constientizez ca sunt victima unui abuz emotional. Mi-am iubit sotul foarte mult si mi se parea firesc ca toate sa se intample dupa bunul sau plac pentru ca atunci cand iubesti vrei sa daruiesti, vrei sa-l stii pe celalalt multumit si fericit chiar cu pretul renuntarii la tine. Si apoi…comportamentul abuziv nu vine dintr-o data… ci incet, cu putin pana la mult cand ajungi sa simti ca te sufoci , cu mici compromisuri pana la mari renuntari aducand din ce in ce mai multa suferinta, mai multe lacrimi. Si bine-nteles gasesti o mie de scuze pentru comportamentul urat al celui pe care-l iubesti. In al doilea rand dupa terminarea divortului a aparut sentimentul de vinovatie. Dupa divort a venit la mine plangand rugandu-ma SA-L IERT si spunandu-mi ca acum stie ce a gresit si nu se va mai intampla. Numai ca eu nu mai am puterea sa iert… am mai facut-o pana sa aleg calea divortului si nu a folosit la nimic. Nu mai am incredere …. Sau poate ranile sufletului nu s-au cicatrizat inca. Insa ma simt vinovata de neiertare. Oricum, nu as fi reusit sa rup aceasta relatie daca persoanele din jurul meu nu m-ar fi sustinut incontinuu, pentru ca fiecare pas pe care-l faceam “inainte” erau urmati de “doi pasi inapoi” si atunci aveam nevoie de ajutor ca sa pornesc iar “inainte”. Culmea, batalia cea mai grea si mai mare am dat-o cu mine insami! Singura nu poti reusi pentru ca ranile sufletului nu se vad… te uiti in oglinda si ti se pare ca totul e OK… dar nu e asa… Pentru cine are nevoie sa faca “pasul inainte” iata adresa mea: ynador@yahoo.com

  22.10.2008 10:57 

Si eu ma regasesc in acest articol al abuzului emotional. Sunt casatorita de 33 de ani si in tot acest rastimp sotul meu m-a atacat fizic si emotional. Fiind un copil la mijloc am suferit in tot acest rastimp. Acum baiatul meu este casatorit si are deja o fetita de 3 ani. Dragostea dupa care am tanjit in toti anii vietii mele s-a rasfrant asupra acestui copilas scump care imi impartaseste sentimentele. Am vorbit deja cu un avocat despre abuzul psihic al sotului meu si am tot dreptul la despartire. Dar oare singuratatea poate vindeca ranile suferite intr-o viata de om? Teama mea este ca as putea sa o pierd si pe nepotica mea, cu atat mai mult cu cat relatia cu nora mea nu este asa cum mi-as fi dorit-o. Eu o respect foarte mult si tin la ea pentru ca baiatul meu este fericit alaturi de ea, iar o mama face multe compromisuri pentru binele copilului sau. Sunt intr-o dilema foarte mare pentru ca mi-e teama de singuratate si as putea avea forta morala sa iau viata de la inceput si sa accept un alt compromis? Am nevoie de un ajutor si sfatul unui psiholog. Camelia. e-mail: camelia_cazacu2002@yahoo.com

  03.09.2008 16:37 

Si eu sufar de aceste abuzuri emotionale, credeam ca numai mie mi se intampla asa ceva. Incep sa nu mai am incredere in mine, deoarece partenerul meu ma face tot timpul sa cred ca pentru orice este doar vina mea. M-am saturat de asa ceva, oricand incerc sa fac ceva frumos, reuseste sa distruga prin comportamentul sau. Daca nu era copilul la mijloc l-as fi parasit demult, asa nu stiu ce sa mai fac cu viata mea. Imi este foarte greu sa iau o hotarare, dar simt ca viata mea nu mai poate continua asa. Poate puteti sa-mi dati un sfat.

  24.08.2008 00:58 

Va multumesc din suflet pentru informatiile date. A-ti facut lumina in viata mea. M-am regasit in absolut tot ceea ce a-ti scris despre abuzul emotional, in naivitatea mea credeam ca acest lucru este aproape normal. Sunt victima unei bestii de aproximativ 5 ani de zile. Plang aproape zilnic din cauza prostiei pe care am facut-o. Nu stiu cum sa mai ies din aceasta situatie mai este si un copil la mijloc. Daca nu ar fi fost acest copil sa-r fi terminat mult mai repede totul. As vrea sa consult un psiholog ceva pentru ca pur si simplu sunt terminata cu nervii. Sunt dependenta financiar de el asta ma macina enorm. Am sa incerc sa-mi gasesc un servici, eu nu ma aflu in Romania sunt in Elvetia, nu am prietenii, nu am familie, nu am pe nimeni aici. A-si vrea sa ma ajutati intr-un fel. Va multumesc acum stiu ce se intampla cu mine credeam ca eu sunt vinovata ca eu nu fac indeajuns pentru relatie, ma invinovateam pe mine.

  03.05.2008 14:33 

Am trecut si eu prin aceasta situatie... aveam probleme cu ai mei cu mama in special... incerca sa-mi controleze viata... am intalnit un tip care m-a facut sa uit de toate astea dar mai tarziu s-a dovedit a fi mai rau decat ce traiam inainte... a abuzat de mine emotional in asa hal incat am inceput tratament... si inca mai tanjesc sa ajung la antidepresive desi m-am ridicat fara... e trist sa fii o victima a acestor gen de oameni... te distrug psihic, sufleteste, sunt niste monstri... degeaba incerci sa-i intelegi, cu cat dai mai mult cu atat pretind mai mult, stiu k e greu dar cine cieste acest articol si se gaseste in aceeasi situatie ii recomand sa fuga manacand pamantul...:) de langa o asemenea persoana, oricine ar fi ea sau oricate ar fi impartit cu ea.

  02.03.2008 08:11 

Ma aflu in aceasta situatie, abuzatorul fiind mama mea. Desi am o varsta (25 ani) si am parasit de multa vreme casa parinteasca, ma intretin singura si am o viata separata de ea, totusi insultele, minciunile, tendintele de manipulare pe care le are fata de mine nu au luat sfarsit. Am vrut sa ma rup de ea, sa o vizitez mai rar, sa o implic in viata mea tot mai putin - dar ma simt datoare sa o ajut si sa ii fiu alaturi. Nu sunt sigura daca am sentimentul asta tocmai din cauza abuzului, sau este ceva natural. Desi pentru multi poate parea un moft, nu este o situatie placuta. Nu stiu cum sa fac incat sa nu ma mai insulte, sa nu mai pandeasca ocaziile de a-mi demonstra ca nu sunt buna de nimic. Precum este de asteptat, nu stau grozav la capitolul stima de sine. Ar fi fost grozav daca ati fi aratat si cateva solutii pentru asta.

  05.12.2007 12:43 

Foarte interesant ... imi folosesc aceste informatii

  19.09.2007 22:22 

da, e foarte adevarat, si chiar un sfat as vrea sa dau in privinta celor care sunt abuzati.. sa fie ff increzatori in ei, si sa se simta puternici ca realizeaza ceea ce'si doresc, sa fie mereu optimisti.

  18.07.2007 00:02 

Toata lumea discuta de abuzul sotilor asupra sotiilor. Nu se gaseste numeni care sa discute si despre abuzul emotional al sefilor(patronilor) fata de angajatii lor. Lipsa locurilor de munca ii fac pe acestia sa sufere pana cand se trezesc cu tulburari anxioase si chiar depresii. Eu m-am imbolnavit de tiroida. Continui sa suport , deoarece nu am alta alternativa.

  22.10.2006 18:28 

Nu sunt de acord sa stai sa suporti abuzurile unei persoane.La primul abuz fizic ,o palma data de sotul meu,l/am parasit imediat fara nici o parere de rau.Daca acceptam boala se agrava cu toate ca am inceput totul de la o Astazi sunt fericita alaturi de copilul meu si sunt linistita.Le spun tuturor femeilor sa nu accepte umilinta,teama ,agresivitatea injuraturile etc........

  29.09.2006 14:24 

este f greu de luat decizii. si eu trec prin aceste abuzuri emotionale si nu stiu ce sa fac. depind f mult de el, avem si 2 copii, ne ofera si absolut tot ce avem nevoie insa, abuzurile verbale(caci despre asta este vorba in cazul meu) ma innebunesc!simt cum incet ,incet o iau razna si as face orice(as lua-o de la capat) sa scap de aceste abuzuri chiar daca va fi f greu ptr k suntem obisnuiti cu un standard de viata mai superior(daca se poate spune asa),si cu toate astea,as renunta la tot de dragul unei vieti linistite! dar oare voi face fata linistii si singuratatii pt k implicit viata devine altfel. "rau cu rau da mai rau e fara rau" cred ca mi se potriveste mie; e f greu de luat o decizie finala . ce ma sfatuiti cu toate k subiectul este mult mai amplu si are o gramada de subiecte de abordat.

  20.03.2006 12:34 

Sunt profesor si asist neputincios la abuzul emotional major in sistemul de invatamint.Efectele sunt din ce in ce mai grave.Pe cind o inviorare psihologica a celor implicati????

  20.03.2006 09:29 

am trecut si eu prin asa ceva. DEcizia mare pe care am luat-o cand am avut puterea a fost sa imi iau copilul si sa plec, Am schimbat orasul, casa, serviciul si pot sa spun ca ne este mai bine, mult mai bine pentru mine si copilul meu. Dupa 9 luni de la despartire am introdus si actiunea de divort. Acum sunt un om liber si puternic , increzator in fortele proprii. Adevarul este ca ma mai incearca sentimente de aduceri aminte a multor momente frumoase petrecute impreuna dar ... viata merge mai departe. Sfatul meu pentru femeile care se afla intr-o situatie asemanatoare este, sa creada in fortele proprii sa infrunte adevarul si sa aiba puterea sa mearga singure mai departe. Femeile sunt mai puternice decat barbatii.

  16.03.2006 19:00 

Sunt intr-o asemenea situatie si imi lipseste curajul de a lua o decizie.Ajutati-ma cu un sfat, va rog!

  14.03.2006 14:11 

Oare noi femeile gresim cand iubim sincer si oferim totul? De ce este atat de greu sa-ti respecti partenera de viata?Este si mai greu atunci cand exista si un copil nevinovat la mijloc.

  13.03.2006 12:28 

nimeni nu recunoaste dar cel puin 60% dintre femei sufera din aceasta cauza. societatea a deformat imaginea femeii si nu avem ce face.

  10.03.2006 13:11 

Abuzul emotional se poate manifesta de ambii parteneri.Cel care domina are uneori si probleme psihice.Sunt cazuri care prin trecerea timpului devin cronice .Este un subiect interesant care merita mai multa atentie,atat pentru implicatii cat si pentru solutii.

  10.03.2006 13:06 

Ma regasesc foarte bine in tot ce am citit mai sus si in plus sufar si de o tulburare anxios-depresiva cu atacuri de panica.Abuzarea emotinala imi accentueaza stare de rau.Ce pot face?Unde sa ma adresez?Ma puteti ajuta?