Cine face temele?

Dar... ramane problema temelor care dau batai de cap nu doar elevilor ci si parintilor! Copiii spun ca temele sunt multe sau ca nu stiu sa le faca. Parintii sunt si ei pusi in dificultate, fie ca vor sa-si ajute copiii si nu pot, fie ca nu-si mai amintesc de cand erau mici, fie ca ei sunt cei care fac pana la urma marea parte a exercitiilor, a problemelor si a compunerilor, ba chiar si a desenelor si lucrarilor practice.

Cum se ajunge la aceasta situatie? Ce se intampla cu copilul? Este folositor sau daunator ajutorul parintilor la teme? Cum iesim din cercul vicios, in care copilul sustine ca nu stie sa faca temele si plange si parintele care il ajuta mereu desi nu vrea s-o mai faca?

Parintii sunt plini de intentii bune. Ei vad ca micutul are prea mult de scris si se ofera sa-l ajute sa termine mai repede. Doar ca in scurt timp, copilul devine dependent de acest ajutor si nu mai poate face nimic fara ca parintele sau bunicul sa stea langa el, sa-i arate cum este bine, sau chiar sa faca in locul lui.

De fapt, ce se ascunde dincolo de acest ajutor pe care adultul se ofera sa i-l acorde copilului? Temerea ca micutul nu se va descurca singur, ca nu va reusi sa faca exercitiile, ca va lua un calificativ pe care parintele nu-l doreste... Lipsa de incredere in copilul sau si in capacitatile sale... Frica pe care parintele insusi o simtea in copilarie sau poate chiar experientele neplacute din timpul scolii.

De multe ori, parintii considera ca notele copilului trebuie sa fie maxime, indiferent daca acesta stie sau nu, daca ii place materia respectiva sau dimpotriva. Scoala este legata de acel "trebuie". Copilul este rareori intrebat daca ii place sau ce anume ii place din ce invata, dintre materii. "Trebuie sa inveti", "trebuie sa-ti faci toate temele", "trebuie sa iei doar 10" sunt cele mai rostite fraze. Chiar si parintii care nu se exprima asa, sunt suparati cand copilul vine acasa cu "bine" in loc de "foarte bine".
 
Intr-un fel, ne regasim in copiii nostri si facem din nou scoala odata cu ei. De aceea notele mari ne bucura si cele mici ne supara. De aceea, il ajutam la teme, i le facem pe cele mai grele sau ne scuzam in locul lui in fata invatatoarei.

Copilul simte altfel situatia in care se afla. Cel mai bine ar fi sa incercam sa aflam ce crede si ce simte el, inainte de a ne repezi sa-l ajutam. Sa aflam cata importanta au temele pentru el, daca le considera multe sau grele sau, poate, plictisitoare. De multe ori, copilul isi vede parintele mult mai interesat de teme decat este el. Mama se repede sa faca desenul in locul lui, tata se grabeste sa calculeze primul... Si totusi... daca s-ar duce cu tema neterminata sau daca ar incerca sa-i explice profesorului ce n-a reusit sa rezolve...

Grabindu-ne sa-l ajutam, riscam sa-l incurcam, sa facem in locul lui si sa nu-i dam sansa de a afla cat stie si ce poate sa faca singur, cand are nevoie reala de ajutor.

Este important sa incercam sa-i explicam daca n-am facut-o pana atunci, ca nu doar lucrurile placute merita facute, ci ca are de invatat si din cele care la inceput par grele sau neinteresante. Putina concentrare, putina dorinta de a arata ce poti, putina incredere in el insusi si capacitatile sale sunt ingredintele ideale pentru reteta temelor pentru acasa. O alta varianta este sa faca temele impreuna cu alt copil, preferabil din aceeasi clasa. Astfel se vor putea ajuta unul pe celalat, isi vor putea pune intrebari si monotonia va disparea. Pentru ca de multe ori, copilul incepe sa planga doar cand aude ca trebuie sa faca teme, inainte sa le vada. Poate ele nu sunt grele sau plictisitoare, ci doar situatia de a sta la birou, de a fi nevoit sa le faci este resimtita ca greu de suportat...

de Anca Pietraru, psiholog CPAP