Sfaturi utile
Frica de non-iubire?
Marea majoritate dintre noi, traim uneori cu frica de-a nu pierde iubireape care credem ca am castigat-o sau dobandit-o multi dintre noi consideram ca avem nevoie de iubirea celuilalt pentru a fi impliniti.
Peste aproxiamtiv un an, N.N. a spus despre adoptie unei bune prietene, care a considerat de cuviinta sa le relatateze parintilor acestei depre celel aflate. In casa lui N.N. s-a declansat infernul. Au inceput certuri interminabile intre N.N. si parintii acesteia. Din acel moment relatia dintre N.N. si parinti a deventi foarte tensionata, N.N. primind permanent reprosuri ca nu isi iubeste parintii, deoarece nu sunt parintii sai. Timp de 18 ani N.N. a trait cu dorinta si curiozitatea de-a afla despre circumstantele nasterii sale, neindraznind sa caute ceva sau sa intrebe ceva. Cele cateva incercari de-a dicuta cu parintii sai depre subiectul adoptiei, au avut ca efect certuri insotite de reprosuri. La varsta de 36 de ani, N.N. a luat decizia de-a o cauta pe cea care i-a dat viata. A descoperit rapid ca locuia intr-o localitate din apropiere si ca aceasta, a stiut in permanenta de evolutia fiicei sale, dar exista o intelegere cu parintii lui N.N. de-a nu interveni in viata acesteia din urma. Din acel moment relatia lui N.N. cu parintii si in special cu mama sa, s-a tensionat foarte puternic.
Este o dovada de mare incredere si respect fata de copilul dvs, sa-i aduceti la cunostiinta adevarul despre nasterea sa. Orice individ are dreptul de-a cunoaste circumstantele nasterii sale si descendenta sa de sange. Este o nevoie fundamental umana, care se cere a fi respectata.
Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
27.07.2007 15:22
ADOPTIA
Copilul trebuie sa stie de la o varsta destul de frageda despre faptul ca a fost adoptat, dar si faptul ca a fost dorit foarte mult.
Trebuie sa inteleaga ca este iubit de familia lui, ca aceasta incearca sa-i ofere toata dragostea si intelegerea de care dispune, dar pentru asta are nevoie si de ajutorul sau pentru ca ei sa fie o familie completa.
13.03.2007 10:07
nu pierde ocaziile ! sunt rare
I-am spus copilului meu ca este adoptat la 5 ani si-un pic. Si asta, pt. ca m-a ajutat el, foarte mult, punandu-mi intrebari al caror raspuns nu aveam cum sa-l ocolesc, sa-l cosmetizez sau sa-l aman. M-a intrebat, din una-n alta, daca si el a crescut in burtica mea. Ce sa-i fi spus? DA? Copiii retin amanunte, reactii, fraze si secvente care, pt. noi, adultii, nu-nseamna nimic. Cand as fi considerat eu ca trebuie sa discut acest subiect cu el, ar fi fost foarte greu sa-l mai fac sa inteleaga daca afirmatiile mele se bateau cap in cap.
Eu cred ca oportunitatile nu trebuie pierdute. Daca ai posibilitatea, spune-i! E destul de greu sa-i explici, mai tarziu, de ce n-ai avut suficienta incredere sa-i spui adevarul. E dreptul lui sa stie! Si, daca va e teama ca-l pierdeti, faceti in asa fel incat sa simta ca sunteti, macar cand sunt mici, centrul universului lui. E simplu: oferiti-i multa, multa dragoste! E greu?
12.03.2007 10:53
COMUNICAREA ESTE FOARTE IMPORTANTA LA MOMENTUL OPORTUN
In functie de imprejurari, in familie apare un copil adoptat, cu trecerea anilor trebuie sa-i creeze copilului o educatie mai speciala.
Ma refer la afectiune, felul cum gandeste copulul, capacitatea lui de gandire, de cunostinte, de iubire fata de parinti.
Cand ajunge la o varsta mijlocie / in nici un caz la mojorat, ceva mai devreme, consider ca trebuie sa i se spuna ca este adoptat - dar, ianinte de toate trebuie pregatit cu mare diplomatie, incetul cu incetul pana va intelege in asa masura ca dragostea lui fata de parinti sa nu se deterioreze.
ATENTIE PARINTI ! NU AVETI VOIE SA GRESTITI IN ASTFEL DE MOMENTE / SI TOTUL ESTE O.K.
Spune-ti parerea
|
|
Asigura-te ca nu pierzi nicio informatie utila: articole/retete importante sau horoscopul zilnic. Da click pe butonul “Allow” pentru a ne permite sa-ti trimitem notificari.
Cresterea copiilor | Frumusete & ingrijire |
Medicina alternativa | Nutritie |
Psihologie | Relatii |
Sarcina | Sanatate sexuala |
Sistemul imunitar | Slabeste sanatos |
Sport | Shopping |