Mami, ma doare….!

Iti reamintesc de intalnirea noastra pe Forum, in fiecare Luni, intre 10 si 15. click AICI

• Ce simtim cand auzim aceste plangeri?
• Ce atitudine avem?
• Ce credem despre ele?
• Cum incercam sa le aflam cauzele?
• Ce solutii gasim?

Unii parinti sunt mai ingrijorati, intra in panica, se tem sa nu fie ceva grav, dau fuga la medic chiar pentru simptome usoare.

Altii incearca mai intai sa-l linisteasca pe cel mic, discuta cu el, ii intreaba ce-l doare, de cat timp, ii explica cum vor proceda pentru a merge la medic sau pentru a lua un anumit tratament.

Teoretic toti parintii stiu cum ar fi bine sa procedeze, dar practic fiecare are o reactie care uneori scapa uneori de sub control, si ne referim aici la cei care se sperie exagerat si sperie si copilul, sau la cei care nu iau in seama sau considera ca astea sunt “prostii”.

In mod special, este vorba despre acele dureri sau simptome (ameteli, voma, amorteli, palpitatii etc) carora nu li s-a gasit o cauza organica. Ne amintim de cazul copiilor care vomita dimineata inainte de a pleca la scoala, pe care ii doare capul inainte de lucrare sau de serbare, care se simt rau cand se intalnesc cu anumite persoane sau merg in anumite locuri.

De asemenea, despre enurezisul numit psihogen (pentru ca nu exista o cauza medicala), anorexia numita mentala sau toate tulburarile a caror cauza este considerata psihologica. De multe ori auzim expresii cum ar fi “pe fond nervos” sau “din cauza stresului”, “de suparare” etc.

Acesti copii sunt uneori indrumati catre psiholog. Un motiv de neliniste si de ingrijorare pentru parintii care nu stiu ce sa mai faca… Cauzele psihologice ale unor tulburari somatice sunt greu de descoperit si de inteles pentru ca nici copilul nu poate spune de ce apare respective durere, nici parintele nu gaseste o modalitate de a remedia situatia.

Cum reactioneaza parintii

In aceasta situatie, parintele incearca diferite metode pentru a face simptomul respectiv sa dispara. Una dintre ele este incercarea de a oferi o recompensa pentru comportamentul dorit (“Daca nu mai faci pipi in pat, iti cumpar masina teleghidata!”, “Daca mananci, te duc in parc!”).

Alta este amenintarea (“Daca mai spui ca te doare capul, te las la spital!”).

Alta metoda este folosirea de fiecare data a unor medicamente care sa anuleze simptomul (antivomitive, stimulante de pofta de mancare, sedative, calmante).

Alti parinti considera ca nu e nimic de facut, ca nu trebuie sa dea importanta sau ca “va trece cu timpul”.

Exista si parinti care acuza copilul ca minte sau se preface pentru a evita ceva sau “de lene”.

Ceea ce este important in contextul acestor manifestari somatice fara cauze organice este ca durerea respectiva sau starea de rau este reala si nicidecum mimata. Copilul nu minte si nu se preface si, cu atat mai putin, nu poate opri simptomele.

Ce poate face terapeutul?

Rolul psihoterapeutului si al muncii sale cu copilul este sa descopere cauzele care produc acele suferinte, sa raspunda la intrebarile: “Ce sens are simptomul, durerea respectiva?”, Cand apare sau ce anume il declanseaza?”, “Ce il deranhjeaza, il sperie pe copil? Ce incearca sa evite sau sa obtina inconstient copilul fara sa poata spune in cuvinte?”

Pentru a afla aceste lucruri este nevoie de un timp suficient de lung pentru ca sa se stabileasca o relatie intre copil sau adolescent si psiholog si copilul sa poata ajunge sa vorbeasca deschis si liber.

In plus, este nevoie ca parintele sa reuseasca sa se apropie in mod autentic de copil si comunicarea lor sa se imbunatateasca. Suferinta psihologica a copilului este importanta si adanca, chiar daca parintele nu isi aminteste nimic traumatizant sau care sa fi avut efecte negative. De aceea , descoperirea ei si gasirea unor solutii necesita mult efort si rabdare.

Daca ai intrebari, click aici

psiholog Anca Pietraru