Notiuni de implinire si de fericire

Un anumit aspect al gandirii si practici buddhiste se refera la urmatorul lucru - toate fiintele doresc sa evite suferinta si sa atinga fericirea. Desi pare o afirmatie simpla pentru unii, naiva pentru altii, desi specialistii spun ca nu sunt interesati de profunzimile fericirii, nimeni nu se trezeste gandindu-se la suferinta. Aristotel spunea ca "Fericirea este tinta suprema".

Lumea se grabeste sa imbratiseze ideea naiva ca a fi fericit presupune sa zambesti incontinuu, insa, in plan real, nimeni nu se gandeste cu adevarat ce inseamna fericirea. N-am face nimic daca am sti ca la sfarsitul drumului ne asteapta suferinta.

Ne asteptam in permanenta la o imbunatatire a vietii, o inflorire, o realizare sau cel putin luptam pentru a indeparta suferinta intr-un mod sau altul. Indiferent de alegerea noastra, de ceea ce facem zilnic, avem tendinta de a atinge un tel, de a avea o implinire.

Plasata de unii in viitor, de altii in prezent, fericirea poate fi definita in termeni personali. Definita intr-o maniera generalista si vaga, ea primeste acceptiunile unui concept. Cu toatea acestea, fericirea, ca si suferinta, determina fiecare moment al vietii si nu poate ramane nedefinita; discutiile despre atingerea fericirii, in lipsa unei concretizari personale a acestui sentiment comporta similitudini cu aruncarea unor sageti intr-o tinta ce nu se distinge.

Exista multe notiuni pentru starea de bine; adevarata fericire este starea optima a mintii sau a starii de bine care ramane "pe pozitie", indiferent de suisurile si coborasurile existentei noastre.

O asemenea profunzime nu poate proveni decat din libertatea si seninatatea interioara, asigurand o mai mica vulnerabilitate fata de evenimentele neplacute pe care le traversam.

Totul vine impreuna cu iubirea si cu acea compasiune plina de altruism, dintr-o intelegere a realitatii prin prisma calitatilor profunde, interioare. Discrepantele ce apar conduc la polii antitetici - suferinta si frustrarea. Intelegerea launtrica este legata in mod intim de starea de bine.

Atentie insa pentru a nu confunda starea de bine cu sentimentele de placere. Starea de bine este un mod de a fi in lume, mod ce poate fi cultivat, mod prin intermediul caruia suntem capabili sa facem distinctia intre suferinta si placere.


Placere versus stare de bine

Placerea depinde de timp, de circumstante, putandu-se transforma relativ usor in ceva neutru, dezgustator. De exemplu daca mancam prea multe portii dintr-un sortiment alimentar care ne place foarte mult, riscam sa ne simtim rau si sa ne doara stomacul.

Daca intelegem starea de bine ca un mod de a trai, obtinut in urma cultivarii anumitor calitati, atunci putem deveni mai putin vulnerabili la situatiile exterioare.

Placerea este conectata cu anumite conditii launtrice ale starii de bine. Cu cat obtinem mai multa placere, cu atat ea creste; cu cat o traim mai mult, cu atat ea devine mai puternica.

Din pacate, in mod obisnuit, noi nu functionam in acest fel. Ceea ce cauta oamenii - puterea, faima, banii - nu este neaparat legat de starea de bine si nu aduce in mod obligatoriu fericirea. Principala noastra preocupare se axeaza pe rezolvarea lucrurilor exterioare. Ar fi bine sa nu omitem niciodata faptul ca fericirea noastra depinde intr-o mare masura de modalitatea in care percepem si intelegem lucrurile.

E minunat sa fii sanatos, sa traiesti mult, sa te bucuri de libertate, sa ai ce manca, sa-ti urmezi credinta si convingerile - toate aceste lucruri sunt de dorit. E perfect legitim sa imbunatatim conditiile exterioare in care traim. Aceste conditii, insa, au repercusiuni asupra interiorului nostru. Maniera in care suntem capabili sa traim o experienta e mult mai puternica decat orice conditie exterioara. Daca este perfect afara, dar in interior nu intalnim fericire, conditiile exterioare se minimalizeaza si devin ca si inexistente.

Daca privim introspectiv descoperim anumite stari de spirit, emotii specifice despre care stim, din propria noastra experienta, ca ne distrug fericirea: furia, mania, agresivitatea etc. Exista, insa, si alte stari de a fi care ar trebui sa ajute in mod natural starea de bine sa infloreasca: cand suntem angajati intr-o stare de iubire in mod dezinteresat, cand facem fericit un copil fara sa asteptam nimic in schimb etc.

Simtim ca iubirea, bunatatea, compasiunea sunt mult mai potrivite cu starea noastra de spirit decat ura si mania. De obicei cand suntem maniosi, credem ca avem dreptate 100%; peste cateva ore, zile ne trezim ca spunem: "Nu stiu ce s-a intamplat. N-am fost eu insumi". Este foarte important sa invatam sa facem distinctie intre starile pozitive si cele negative pentru ca inevitabil vor aparea intrebarile: pe care sa le cultivam si pe care sa le eliminam?


Este posibil acest lucru?

Unele persoane sustin ca ar trebui sa traim cu ambele tipuri de emotii, pentru ca, din punctul lor de vedere, viata ar fi plictisitoare fara alternanta emotiilor pozitive si negative. Contrar acestor opinii, emotiile negative nu sunt de fapt de dorit pentru starea de bine. Spre exemplu daca ne aflam intr-un peisaj frumos, nu spunem "M-am plictisit, vreau sa fiu intr-o sala de spital".


Exista posibilitatea de a scapa complet de emotiile negative?

Aceste emotii negative sunt atat de profund implementate in natura umana incat nu putem scapa de ele. Depinde, insa, foarte mult, de modul in care le privim si importanta pe care le-o atribuim. Exista doua feluri in care le putem privi:

• ele pot face parte din mintea noastra, se afla peste tot; daca emotiile negative ar face parte atat de intrinsec din mintea noastra, dorinta de a scapa de ele implica distrugerea mintii.
• emotiile negative privite mai degraba "ca o pata".

Emotiile pot fi cultivate

Aspectul uman al mintii poate fi comparat cu o oglinda: poate reflecta orice imagine, dar nici o imagine nu intrepatrunde cu adevarat oglinda si nu apartine oglinzii. Cand suntem intr-o stare de pace launtrica si seninatate ne putem aminti cand am fost maniosi, dar nu putem retrai sentimentul de ura. Cand ardem de furie, ne amintim momentele de seninatate si ne putem intoarce acolo.

Atat emotiile pozitive, cat si cele negative nu apartin cu adevarat aspectului fundamental al mintii pentru ca sunt traite contextualizat - in functie de amintiri si de predispozitii. Pentru fiecare emotie negativa trebuie gasit un antidot; nu putem iubi si uri in acelasi timp, aceste stari sunt resimtite alternativ.

In acelasi fel, cu un singur gest nu putem sa si dam mana cu cineva si sa-l si lovim. Cu cat aducem iubire, libertate si compasiune in minte, cu atat mai putin va fi loc pentru manie. Exista un proces de cultivare al emotiilor prin intermediul caruia pot fi anulate emotiile negative.

De exemplu, cand suntem coplesiti de manie, ne unim cu ea, devenim una cu ea. Ar trebui sa ne disociem de ea si sa o privim ca pe un obiect. Mintea are capacitatea de a privi mania ca pe un obiect; ea in mod natural scade si creste daca este privita in acest fel. Atunci cand suntem plini de manie, atentia merge spre persoana care a declansat respectiva stare si in momentele in care ne vom gandi la acea persoana, automat ne vom schimba dispozitia.

Daca o privim ca atare si o disociem ca pe un foc caruia nu-i mai adaugam lemne, atunci ea dispare de la sine: o eliberam si o lasam sa dispara. Putem face acest lucru cu orice emotie negativa. Ne putem adapta mult mai bine realitatii, daca ne disociem de aceste emotii distructive.

Imaginea noastra, importanta de sine este legata de aceste emotii. Noi existam ca individ, dar individul este un sir neintrerupt de experiente, are o istorie, determinand calitatea momentului prezent al constiintei. Precum o apa "pura" sau "poluata", constiinta strabate un curs dinamic ce se schimba in permanenta. Sine este numele acestui flux.

Curgerea este personala, inlantuindu-se cu ceea ce suntem noi, ceea ce este viata noastra. Impreuna cu antidoturile pentru emotiile negative, avem nevoie de intuitie si de intelepciune pentru a intelege natura profunda a mintii umane. Meditatia nu e un lucru ce apartine numai orientalilor; trebuie sa invatam sa nu subestimam puterea mintii noastre.


A consemnat Carmen Oprea