Psihologie medicala
Home > Stil de viata > Psihologie > Psihologie medicala > Particularitati ale alcoolismului la femei
Particularitati ale alcoolismului la femei
Obiceiul de a bea este influentat de numerosi factori sociali si economici. Aceasta include venitul, implicarea si pozitia femeii in societate, educatia, statutul marital si familia, ideologia. In multe tari exista o norma traditionala privind consumul de alcool potrivit careia, acesta ar trebui sa fie exclusiv preocuparea barbatilor.
Consumul de alcool a fost legat totdeauna de stilul de viata si frecvent este o expresie a libertatii. Rolul femeii s-a schimbat cu siguranta mult, in multe regiuni ale globului. Aceasta se reflecta in reducerea unor constrangeri, care in trecut obligau femeia la cumpatare, chibzuinta si la restrictia de a bea in locuri publice sau oriunde in alta parte.
Debutul alcoolismului la femei este mai tardiv decat la barbati. Complicatiile somatice apar dupa cantitati mai mici de alcool consumate. Ele apar rapid, sunt frecvente si severe, de aceea masurile de depistare ar trebui mult intensificate in cadrul unitatilor de medicina interna, chirurgie, etc. Mortalitatea este foarte mare in comparatie cu populatia generala a femeilor, precum si in comparatie cu a barbatilor alcoolici. Probabilitatea de a exista evenimente psihotraumatizante severe in antecedentele imediate sau mai departate este crescuta. De obicei ele asociaza debutul alcoolismului cu divortul, vaduvia la cele mai in varsta, iar la cele tinere cu abuz sexual sau fizic. Frecvent traiesc alaturi de un sot alcoolic sau in apropierea lor exista alta persoana care este de asemenea alcoolica (tata, frate, concubin). Identificarea femeilor alcoolice este dificila deoarece metodele standard de depistare sunt inadecvate pentru femei datorita faptului ca ele sunt tipic directionate pentru detectarea unor stadii avansate de dependenta de alcool, de complicatii organice si disfunctii severe psihosociale. Putine sunt abordarile diferentiate pentru depistarea problemelor legate de alcool la femei in stadii precoce. Putine femei experimenteaza probleme cu justitia sau obiceiul de a conduce vehicolul sub influenta alcoolului. Cand pacienta nu raspunde stereotipurilor societatii privind imaginea femeii alcoolice (prostituata, victima a abuzului sexual), afectiunea este greu de depistat. Alcoolismul la femei apare si este asociat cu alte probleme grave ca depresia, anxietatea, tulburarea de personalitate dependenta, anorexia sau bulimia. Alcoolul poate fi utilizat de catre femei si pentru suprimarea disforiei caracteristice sindromului premenstrual. De asemenea, multe femei care au probleme cu alcoolul au experimentat in copilarie abuz sexual sau fizic. Prevalenta problemelor legate de alcool printre aceste femei este de 3-4 ori mai mare. La acestea vom intalni anumite particularitati psihologice care ar putea reprezenta factori de risc pentru dependenta de alcool de mai tarziu ca de exemplu:
De asemenea s-a aratat ca femeile care in colegiu beau pentru a-si suprima timiditatea, pentru a se simti mai vesele, au mare risc de a deveni dependente de alcool. Frecvent, alcoolismul la femei se asociaza cu tulburarea de stres posttraumatica. Aceasta este asociata cu abuzul sexual sau fizic din copilarie, dar si din cadrul serviciilor militare sau in razboi. In cadrul culturii noastre, abuzul de alcool este un comportament acceptat numai pentru barbati, acestia din urma sunt putin dispusi sa convietuiasca alaturi de o femeie in afara normei sociale. Divortul este de asemenea frecvent intalnit la femeia alcoolica. Daca ea totusi are un partener, de cele mai multe ori este unul alcoolic, de care este dependenta economic si in legatura cu care raporteaza experiente de violenta mult mai frecvent decat femeia nealcoolica. Femeia alcoolica are putin suport emotional din partea familiei, ea traieste singura fara un suport in cresterea copiilor. Rata tentativelor de suicid este foarte mare in cazul acestor persoane. Din pacate, chiar si in unitatile de specialitate, femeia alcoolica este perceputa discriminatoriu in raport cu barbatii. Specialistii traiesc conform acelorasi traditii acceptate de societate si ei nu pot face abstractie de ele in relatia cu femeia alcoolica. De aici si scepticismul medicilor in ceea ce priveste recuperarea femeii. Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
15.12.2011 13:20
olcoolismul femeii
La 53 de ani, sotia mea este dependenta de alcool. Consuma orice fel de alcool dar in mod special bere. Mai grav este faptul ca o face numai in secret.Devine foarte violenta, i-mi ascunde cheile de la masina, de la birou, portofelul si uita unde le pune. cum sa o ajut?
06.10.2011 21:29
am ajuns sa mi urasc mama,chiar dorindui mortea pt ca a devenit o alcoolica
am 35 de ani si locuiesc cu mama mea.nu o mai suport cand o vad beta in fiecare zi.ii sp ca e beta si nu recunoste sare la mine sa ma bata sparge lucrurile din casa.tata nu o mai suporta nici el nu i mai da atentie .
25.03.2011 22:15
si a mea
bea foarte mult si singura,divortata si nu stiu cum sa o ajut
16.02.2011 18:59
o fata
mama me bea foarte tare si nustu ce sa ma mai faci
27.01.2009 02:02
alcoolici
Cred ca daca te convingi ca te vei descurca si singura ai cele mai mari sanse sa intalnesti un barbat care te poate face fericita.
15.04.2008 22:45
Alcoolici
Sunt casatorita de 10 ani si traiesc cu un consumator de alcool care provine dintr-o fam de alcoolici, care au decazut in ultimul hal, noroc ca au pensie mare si nu iau pe datorie, mai rau este ca asa zisul "sot" neaga ca e alcoolist, bea si la volan si ma face in fel si chip. Stau cu ordinarul pt ca copilul meu sa aiba tata, macar pina la o varsta cand va trebui sa aleaga oricum l-am crescut singura, el doar cu prezenta, sunt la pamant cu nervii si am 30 ani, betivanul are 36, as vrea sa fie totul un vis si sa pot avea unde pleca sa pot sa nu-l mai vad.
11.10.2006 10:32
alcoolul
persoanele care devin sclavele alcoolului nu au coloana vertebrala. eu am in familie din partea sotului asemenea exemple si nu pot sa inteleg cum poti sa decazi asa.a nu se intelege ca eu nu consum alcool deloc.
19.01.2006 17:49
daca bei in discoteca in weekend ca sa te simti bine si nu exagerezi nu e nici o problema e normal,dar am o prietena cu care nu pot sa ies si ea se tot intreaba de ce?pt ca eu beau un pahar dar ea abia la o sticla de wiscky"se incalzeste"si se imbata groaznic de tare si asta e exagerat.in fiecare weekwnd sa nu stii de tine si dupa aia toata sapt sa zaci in pat de rau.
19.01.2006 17:49
clinica
stie cineva o clinica de dezalcoolizare?
19.01.2006 17:49
ai dreptate!! alina
ai dreptate alina pt ca sunt mai multi barbati ....si cea ce ai zis asta nu inseamna ca e un viciu e ceva normal cand te duci in dicoteka sa bei un pik doar nu te duci sa bei suc sau apa minerala asta nu inseamna ca e un viciu!!
19.01.2006 17:49
eu unu cred ca sunt mai multi barbati!asa e parerea mea!!
Buna fetelor eu nu beau mereu eu beau numai cand ma duc in discoteka cu prietenul meu doar atat in timpul zilei eu nu pun delok alcool in gura!! sau sa simt nevoia sa beau..in nici un caz!! beau cand ma duc in discoteka ca sa ma simt mai bine...dar nu beau exagerat...asta inseamna ca e un viciu??nu cred!!!!
19.01.2006 17:49
Ce-i prea mult ,strica !
Doamna dr.Iorgulescu,
Cu mare sinceritate doresc sa va comunic ca randurile dvs. mi-au placut foarte mult,pentru ca am gasit doar adevar,realitate.Dureros,insa adevarat,ca multe femei,in ultima perioada,devin vicioase.Poate,astfel,prin acest intermediu,ve-ti ajuta cat mai multe persoane sa lase acest viciu sau sa fie mai atente,inainte de a fi prea tarziu.
19.01.2006 17:49
Trist dar adevarat...
In zilele noastre multe fete(din pacate)nu se stiu distra fara alcool.Beau ca sa se simta fericite,ca sa poata dansa mai indraznet prin cluburi sau chiar pentru a fi mai interesante si sa dobandeasca mai mult curaj.E trist...Azi-maine vom intalni mai multe fete alcoolice decat barbati.
19.01.2006 17:49
Extraordinar!
Mi-au placut foarte mult aceste cuvinte pe care D-na Dr.Gabriela Iorgulescu le-a transmis tuturor femeilor care au acest viciu sau care sunt pe cale sa se apuce de baut.
Spune-ti parerea
|
|
Asigura-te ca nu pierzi nicio informatie utila: articole/retete importante sau horoscopul zilnic. Da click pe butonul “Allow” pentru a ne permite sa-ti trimitem notificari.
Cresterea copiilor | Frumusete & ingrijire |
Medicina alternativa | Nutritie |
Psihologie | Relatii |
Sarcina | Sanatate sexuala |
Sistemul imunitar | Slabeste sanatos |
Sport | Shopping |