Relatia parinte - gradinita

 Ei spun adesea : " Educatoarea nu-mi spune mai nimic despre copilul meu, as vrea sa stiu mai mult din ce face la gradinita ", " Mi-e jena sa intreb educatoarele sau sa vorbesc cu ele despre…. ", " Daca educatoarea ar intelege ca cel mic are o sensibilitate, o problema… ".

 Al doilea motiv este legat de ce spun educatoarele. Unele se plang ca parintii nu le baga in seama, ca le considera exagerate, ca sunt mereu nemultumiti, ca nu le respecta sfaturile. Exista si un al treilea motiv si anume constatarea mea ca aceste relatii dintre parinti si gradinita sunt foarte importante si ca atunci cand sunt bune, cand parintii si eductoarele reusesc sa comunice, copilul are mult de castigat.

Este adevarat ca uneori nu avem suficient timp, rabdare sau disponibilitate pentru a ne alege cuvintele cele mai potrivite, alteori ne este jena sau nu stim cum sa ne exprimam. De cele mai multe ori, lucrurile devin si mai dificile atunci cand copilul are o problema de adaptare la colectivitate, de alimentatie sau de somn, cand este mai agitat sau mai violent decat alti copii, cand vorbeste mai tarziu sau refuza sa articipe la anumite activitati.

Asadar parintii ne intreaba cum sa discute cu educatoarea iar educatoarele cum sa spuna parintilor despre copilul lor. Paradoxal - am putea spune, daca nu ne-am gandi la motivele care ii impiedica sa comunice.

Poate primul dintre ele este ca lucrul cu copiii nu este deloc usor. Ei se manifesta in multe si diferite feluri, prin cuvant, plans, joc, desen, uneori cu agresivitate, alteori cu timiditate. Educatoarele stiu ca cei mici sunt diferiti intre ei si incearca sa le descopere trasaturile. Uneori reusesc, alteori nu.

Pe de alta parte, lucrand cu multi copii deodata, apare necesitatea de a-i aduce pe toti la un nivel asemanator. De aici provin o parte din probleme. Toti copii care sunt " mai sensibili ", " mai neastamparati ", " mai violenti ", " mai lenti " vor avea nevoie de adaptari speciale ale activitatilor sau chiar ale comportamentului educatoarei, ceea ce adesea nu este posibil.

Daca privim din perspectiva parintilor, vedem ca unii dintre ei se raporteaza cu teama la intrarea copilului in gradinita si la cel mai mic esec, se grabesc sa-l mute sau sa-l retraga. De multe ori se sperie sau se supara cand educatoarea le spune cu mai mult sau mai putin tact despre " ispravile " micutului. Alteori se simt jigniti ca educatoarea indrazneste sa-i " invete " cum sa-si creasca propriul copil. In alte situatii se simt rusinati cand sunt confruntati cu probleme pe care nu stiu sa le abordeze sau se simt depasiti.

Multi dintre copiii care nu vorbesc, care se bat cu ceilalti, care musca, plang sau tipa, care nu mananca sau nu dorm la gradinita, care sunt timizi etc. au dificultati la gradinita, sunt mutati dintr-o grupa in alta, de la o gradinita la alta, sunt tinuti acasa cand, de fapt, aceste schimbari nu le fac bine deloc, ei avand nevoie de un mediu stabil, de relatii constante pentru a putea sa se adapteze, sa-si faca prieteni, sa reuseasca sa-si depaseasca temerile.

Asadar relatia parintelui cu gradinita este mai importanta decat credem, comunicarea cu educatoarea, cu restul personalului, prietenii pe care copilul si-i face dintre colegii din grupa. Daca parintele reuseste sa discute cu educatoarea si cu copilul despre cele intamplate peste zi, sa afle ce-i place si ce nu, cu ce copii se joaca, care activitati il atrag, atunci problemele, mai mici sau mai mari, care apar isi vor gasi o solutiespre binele micutului.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI