Stil de viata  Afectiuni si boli  Club sanatate
Teste
 
Slabeste sanatos
Home > Stil de viata > Slabeste sanatos > Saptamana 1 - Introducere si concepte de baza in ceea ce priveste pierderea in greutate

Saptamana 1 - Introducere si concepte de baza in ceea ce priveste pierderea in greutate

In prima faza trebuie sa aflii care sunt acei factori primari care accelereaza cresterea in greutate, cum sa evaluezi risurile pe care le implica obezitatea, cum sa-ti calculezi greutatea si cum sa-ti dai seama daca esti intr-adevar pregatita pentru a slabi. In caz contrar, nu vei fi decat o alta “statistica” adaugata celor anterioare.
Cauzele obezitatii

 In general, cand consumi mai multe calorii decat poate organismul tau sa arda in fiecare zi, greutatea ta va avea de suferit. Cu toate acestea, supraalimentatia este doar unul dintre factorii care te pot conduce spre obezitate. Pe langa aceasta, adauga pe lista factorilor raspunzatori de obezitate, varsta si mostenirea genetica care nu pot fi controlate. Asadar, depinde doar de tine sa controlezi si sa modifici ceilalti factori pentru a-ti asigura o sanatate de fier si o silueta zvelta. O scurta prezentare a acestor factori te va ajuta sa realizezi care dintre ei sunt raspunzatori de kilogramele in plus cu care te confrunti in prezent.


Factori care nu pot fi controlati
  • Mostenirea genetica – joaca un rol semnificativ in ceea ce priveste greutatea ta. Daca parintii sufera de obezitate, sansele ca tu sa-i mostenesti sunt cu 25-30% mai mari decat in cazul unei persoane cu parinti care nu se confrunta cu aceasta problema. Cu toate acestea, nu insemna ca si tu vei avea aceasta problema daca ai grija sa adopti o dieta sanatoasa si echilibrata pe parcursul vietii, care sa te scuteasca de kilogramele in plus ;
  • Sexul – barbatii ard mai multe calorii decat femeile, deoarece au o masa musculara mai dezvoltata. Muschii consuma o cantitate semnificativa de calorii in fiecare zi doar pentru a se intretine ;
  • Varsta – pe masura ce inaintezi in varsta, metabolismul devine mai lenes, iar numarul de calorii consumate trebuie sa scada pentru a compensa un metabolism lent. Un alt motiv pentru kilogramele in plus acumulate odata cu inaintarea in varsta este scaderea masei musculare. Cu ajutorul unui program de intretinere si tonifiere a musculaturii nu te vei confrunta cu aceasta problema ;
  • Probleme medicale – unele pot avea repercursiuni directe asupra obezitatii, insa nu constituie decat rareori cauza principala care conduce spre aceasta problema. Multe persoane care sufera de hipotiroidism (secretie redusa a glandei tiroide) se ingrasa cu 5-10 kilograme. Insa doar 2% dintre cazurile de obezitate au legatura cu hipotiroidismul sau alte tulburari digestive.


Factori usor de controlat
  • Inactivitatea fizica poate influenta puternic cresterea in greutate. Persoanele supraponderale au tendinta sa fie mai putin active decat pesoanele cu o greutate normala. Trebuie sa tii minte ca sportul mentine un metabolism ridicat, si implicit ajuta la o ardere a mai multor calorii pe zi ;
  • Dietele bogate in grasimi au tendinta de a aduce o cantitate dubla de calorii in organism, care nu face decat sa adauge cateva kilograme in plus. Invata sa reduci ratia de grasimi din dieta ta, in special a celor saturate precum carnea rosie, produsele lactate cu continut mare de grasime (unt, untura, smantana), mezelurile si produsele de patiserie. Mai multe despre o dieta sanatoasa vei afla in cea de-a doua saptamana a programului pentru slabit ;
  • Obiceiurile proaste de a manca sunt cele mai greu de controlat, cu atat mai mult cu ele au fost intiparite inca din copilarie. Acestea persista si la maturitate si necesita un efort sustinut pentru a le stapani si modifica. In familia ta exista obiceiul de a se manca munca mult ? A fost folosita mancarea pe post de premiu sau pentru a combate si a evita stresul sau alte situatii neplacute ? Daca raspunsul este afirmativ, ai toate sansele ca si in prezent sa continui aceasta traditie fara sa fii constienta de riscurile ei. Vestea buna este ca toate aceste influente din copilarie pot fi modificate – cu ajutorul vointei. Dar despre toate acestea vei afla la momentul potrivit, adica in saptamana 4 si 5;
  • Portiile servite si supraalimentatia sunt o problema cu care ne confruntam in prezent, deoarece portiile servite au tendinta sa fie cat mai imbelsugate. Exista cu toate acestea persoane care vor lasa farfuriile curate fara sa tina cont de cate mancare li s-ar pune in fata. Iata o situatie care merita sa fie amintita pentru a te ajuta sa te opresti inainte de a te simti ghiftuita. Un jurnal al alimentelor consumate zilnic te va ajuta sa-ti controlezi cel mai bine tendinta de a face excese. Daca vrei sa aflii mai multe despre acest lucru, nu rata saptamana 4 din acest program special conceput pentru slabit ;
  • Comoditatea este din ce in ce mai la moda in timpurile noastre, deoarece viata de la serviciu sau acasa nu face decat sa ne deplaseze de pe un scaun pe altul: de la televizor la calculator, masina si lista poate sa continue. Pe scurt, se pare ca avantajele oferite in prezent de tehnologia moderna ne conduc din ce in ce mai mult spre o viata sedentara. Simplele activitati din trecut, cum ar fi mersul pe jos la piata sau schimbatul canalelor de la televizorul fara telecomanda ajutau intr-o oarecare masura la arderea caloriilor. Toate acestea trebuie acum compensate cu exercitii fizice care sa te mentina in forma;
  • Dieta prin infometare tinuta cel putin o data in viata va reduce sansele de a pierde kilogramele care te deranjeaza. Daca urmezi o dieta prin infometare, organismul tau va cere din ce in ce mai putin, insa metabolismul va deveni mai lent pentru a conserva orice calorie pe care o consumi. Asadar, o dieta prin infometare sau una cronica nu va face decat sa afecteze masa musculara – sursa principala de energie – si, implicit, activitatea metabolismului. Cum poti sa iti reglezi metabolismul intr-o asemenea situatie? Nimic mai simplu… prin exercitii fizice (vezi programul pentru saptamana 3).


Riscurile obezitatii
  • Respiratia sacadata – este primul factor usor de identificat in cazul persoanelor supraponderale. Cu cat se depune mai multa grasime, cu atat creste presiunea asupra organelor vitale si devine foarte dificila o respiratie normala. Acesta este unul dintre riscurile obezitatii, dar si un rau psihologic pentru ca nu vei putea executa activitatile zilnice cu usurinta;
  • Osteoartrita (inflamatie a unui os si a articulatiei sale) – greutatea excesiva incordeaza articulatiile si se poate ajunge la probleme arteriale, precum si la dureri cronice de spate si genunchi;
  • Nivelul ridicat al colesterolului – obezitatea poate cauza o crestere semnificativa a colesterolului si a trigliceridelor din sange, fapt care poate bloca arterele (cauza principala a unui atac de inima);
  • Hipertensiune arteriala / atac de inima – acest risc se dubleaza la persoanele obeze, care sunt predispuse la atac de inima sau alte boli de inima;
  • Diabetul de tip 2 – obezitatea este deseori asociata cu diabetul de tip 2. Asa se explica de ce majoritatea persoanelor care au diabetul de tip 2 sunt si obeze. Diabetul creste riscul unor boli de inima, insuficienta renala, orbire si gangrena (cunoscuta si sub denumirea de "cangrena");
  • Cancerul – multe studii recente au legat supraponderalitatea de o crestere a riscului de cancer de esofag, uter, fiere, colon, san si prostata;
  • Insomnia – persoanele obeze se confrunta adesea cu dificultati in ce priveste somnul: adorm mult mai greu si au adesea probleme cu somnul. Aceasta lipsa a somnului ii oboseste si ii face mult mai vulnerabili la mancare;
  • Probleme emotionale si sociale – intr-o lume in care domneste frumusetea si supletea, obezitatea poate cauza persoanei in cauza, grave frustrari emotionale si sociale. Astfel incat, majoritatea persoanelor obeze prezinta un risc mai mare de stres, probleme emotionale si discriminare.


IMC (Indicele Masei Corporale) si greutatea ideala
Pentru a afla care este greutatea ideala si cand este considerata o persoana supraponderala sau obeza trebuie sa stii sa iti calculezi singura IMC-ul. Pentru a-l calcula, imparte greutatea ta exprimata in kilograme la inaltimea  in metri si ridicata la patrat. Un IMC egal sau mai mare de 25 indica supraponderalitatea, iar o valoare peste 30 este considerata obezitate.

De exemplu: 55 kg: 1,552 = 55 : 2,4025 = 22,9 95 kg : 1,82 = 95 : 3,24 = 29,3

Acum iti vei putea verifica rezultatul prin comparatie cu aceste intervale:
Greutate prea mica: sub 18,5
Greutate normala: 18,5 - 24,9
Supraponderalitate: 25 - 29,9
Obezitate: peste 30


Cerinte pentru o pierdere in greutate cu efecte de durata

Daca te numeri printre persoanele care au incercat numeroase diete numai pentru a vedea apoi cum se intorc kilogramele rand pe rand la locul lor, iata si raspunsul la vesnica intrebare “de ce” cu care te-ai confruntat de cate ori au esuat efectele unei diete. De ce sunt sortite esecului cele mai multe cure de slabire? Pentru ca nu iau in considerare toate componentele care ajuta la o pierdere in greutate cu efecte vizibile si de durata. De cele mai multe ori, dietele se bazeaza pe restrictii de calorii, limitand consumul unor anumite alimente sau favorizand unele combinatii de alimente. Insa, de multe ori nu conteaza numai ceea ce mananci, ci si motivul pentru care mananci. De foame, de stres, de pofta…Astfel incat, pentru o pierdere cu efecte de durata este necesar nu numai un plan de dieta care ti se potriveste, ci si sportul si modificarea obiceiului prost de a consuma alimente in exces.

Urmatorii pasi iti pot fi de un real folos:

  • Stabileste un plan de dieta echilibrata care ti se potriveste si stii functioneaza in cazul tau;
  • Gaseste exercitiile fizice care te stimuleaza si executa-le zilnic;
  • Angajeaza-te intr-o cursa pe viata de identificare, invatare si schimbare a obiceiurilor care te determina sa consumi alimente in exces.

Acest program este special conceput pentru a te invata toate cele enumerate mai sus. Pentru inceput, trebuie sa te decizi daca esti intr-adevar pregatita pentru o pierdere in greutate. Apoi trebuie sa fii deschisa si sa inveti despre schimbarile pe care le poti face in viata ta pentru a te asigura ca nu este vorba despre inca o dieta care va fi sortita esecului si ca va fi pentru ultima oara cand vei “parcurge drumul” curelor de slabire.


Cum poti afla daca esti pregatita pentru o pierdere in greutate?


Este extrem de important sa-ti dai seama daca esti pregatita pentru a raspunde provocarilor pe care le implica un asemenea program. Mintea ta trebuie setata pentru a accepta schimbarile pe care le implica, dorinta de a slabi, dorinta de a-ti crea un tel si solutii prin care sa-l dobandesti. Prin urmare, doar tu poti sa stabilesti ceea ce ti se potriveste cel mai bine. Insa fii sigura ca vei aloca timpul necesar acestor probleme.
de Ioana Marosan
Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
  10.08.2011 04:35 
lddpqBlTMjssxKY
Knolwedge wants to be free, just like these articles!
Spune-ti parerea
* cod Greu de citit?
Regenerare cod

Newsletter-ul TopSanatate
dinamism si energie de la prima ora!


Cresterea copiilorFrumusete & ingrijire
Medicina alternativaNutritie
PsihologieRelatii
SarcinaSanatate sexuala
Sistemul imunitarSlabeste sanatos
SportShopping
CardiologieDermato - venerologie
EndocrinologieGastroenterologie
Ghid de prim ajutorGinecologie
NefrologieOftalmologie
OncologieOrtopedie
PsihiatrieSanatatea spatelui
Sanatate publicaStomatologie