Stiri
Semnele bolilor se vad pe piele
Miercuri, 26 Iulie 2006
Tusea si oboseala la efort mic pot fi semnele unor boli pulmonare. Pe de alta parte, daca simtiti nevoia sa beti cinci litri de apa pe zi nu este exclus sa aveti diabet zaharat. Medici din mai multe specialitati explica la ce semne trebuie sa fiti atenti pentru a putea depista numeroase boli din timp. Controlati-va rinichii daca va mananca pielea. Paloarea pielii, insotita de mancarimi, poate fi semnul unor boli de rinichi. „La cei cu insuficienta renala cronica apare un miros de uree prin piele si respiratie. Mancarimile pielii apar tocmai din cauza cristalelor de uree care se elimina prin aceasta”, explica Loredana Pop, medic nefrolog la Spitalul Universitar CF nr. 2 din Capitala. Parul uscat si fragil, dar si oboseala completeaza semnele care pot indica prezenta insuficientei renale. Bataturi care nu se vindeca, indiciu al diabetului. Nevoia de a bea cinci-sase litri de lichide pe zi si cantitatea mare de urina eliminata in 24 de ore sunt semne ale diabetului zaharat, cand valorile glicemiei sunt ridicate. Tot la diabetici mai apar candidoze bucale sau vaginale, dar si infectii urinare care se vindeca greu. „Atunci cand apar complicatii ale diabetului, se observa leziuni tipice de eczema la picioare. De asemenea, din cauza pierderii unor substante la nivelul pielii, unele rani provocate de bataturi ajung sa se vindece foarte greu”, afirma Eduard Adamescu, medic specialist diabet zaharat la Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”. Afectiunile tiroidei va albesc timpuriu. Cei cu hipertiroidie sunt slabi, agitati, transpira usor, au ochii mariti, si au alopecie. „In cazul hipotiroidiei, pielea este uscata si palida. In plus, bolnavul albeste precoce si este lent in miscari”, spune Luiza Vitan, endocrinolog la Ambulatoriul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu”. Pilozitatea in exces si acneea pot indica alte afectiuni endocrine, precum boala Cushing, cauzata de hiperactivitatea glandelor suprarenale, sau tulburari de ovare. Astmaticii „suiera” cand respira. „Tusea, senzatia ca-ti lipseste aerul chiar si dupa o simpla plimbare pe jos si oboseala la efort mic va pot da de gandit ca suferiti de o afectiune pulmonara. „Suieratul” in timpul respiratiei poate fi considerat un semn de astm”, explica Magdalena Ciobanu, pneumolog la Institutul „Marius Nasta” din Capitala. De asemenea, daca transpirati foarte mult fara sa depuneti efort si daca tusiti, nu este exlus sa aveti tuberculoza. Durerea la nivelul toracelui poate fi un semn al pneumoniei, in timp ce tusea uscata, daca stati intr-un mediu cu aer conditionat, poate indica un sindrom iritativ la nivelul bronhiilor sau traheelor. Palmele rosii anunta probleme cu ficatul. Hepatita acuta se manifesta prin semne pseudogripale, precum dureri de muschi, de oase, astenie sau lipsa poftei de mancare. In plus, la hepatici, urina este foarte colorata, iar scaunele, decolorate. „In hepatitele cronice apar stelute vasculare pe piele, pete mici si rosii. Palmele sunt, de asemenea, rosii. Scaderea densitatii firelor de par, accentuarea desenului venos, mai ales la nivelul abdomenului, si scaderea masei musculare indica tot hepatita cronica”, afirma Doru Cristian Gavrila, medic internist la Policlinica nr. 2 din Braila.
Sursa: Evenimentul Zilei
Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
07.08.2006 01:59
Bebe
fetita mea in varsta de trei luni are o iritatie in pliul gatului.
Cum o pot trata?
27.07.2006 11:25
foarte bun articolul !
foarte interesant si foarte instructiv
Spune-ti parerea
|
|
Asigura-te ca nu pierzi nicio informatie utila: articole/retete importante sau horoscopul zilnic. Da click pe butonul “Allow” pentru a ne permite sa-ti trimitem notificari.
Cresterea copiilor | Frumusete & ingrijire |
Medicina alternativa | Nutritie |
Psihologie | Relatii |
Sarcina | Sanatate sexuala |
Sistemul imunitar | Slabeste sanatos |
Sport | Shopping |