Stil de viata  Afectiuni si boli  Club sanatate
Teste
 
Secretele siluetei
Home > Stil de viata > Slabeste sanatos > Secretele siluetei > Sfaturi practice pentru a slabi in familie

Sfaturi practice pentru a slabi in familie

Din ce in ce mai des placerea si armonia din familie devine sinonimul cresterii in greutate. Din dorinta de a fi o familie fericita, de a-ti rasfata sotul si copiii ai tendinta de a-ti proiecta afectiunea in cantitatea de mancare pe care le-o oferi celor dragi.
Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa controlezi meniul tau si al intregii familii:

1. Mergi la cumparaturi dupa ce ai consultat fiecare membru al familiei si ti-ai facut in prealabil o lista cu produsele necesare. Inlocuieste produsele bogate in calorii cu "alternativele" lor light. Cumpara pentru copii fructe, biscuiti integrali in loc de dulciuri, obisnuieste-ti sotul sa bea sucuri naturale de fructe, apa plata si ceaiuri in loc de bere, explica-i de ce este important ca fiecare dintre voi trebuie sa-si schimbe preferintele culinare nu doar pentru a se ajuta pe sine, ci si pe ceilalti. Si nu uita: sa nu mergi niciodata la cumparaturi cu stomacul gol sau insotita de copii!
 
2. Organizeaza meniul familiei tale din timp. De exemplu, reuniti-va duminica si stabiliti meniul urmatoarei saptamani in functie de nevoile fiecarui membru, de activitatile zilnice (sport, activitati intelectuale, munca de birou etc.).
 
3. Obisnuieste-te sa gatesti! Este principala regula pe care trebuie sa o respecti pentru a scapa de kilogramele in plus si pentru a-ti ajuta copiii sa creasca sanatos si armonios. Gatind poti controla numarul de calorii zilnice ale fiecaruia si, in plus, ai certitudinea ca toata lumea se hraneste sanatos.
 
4. Nu "ciuguli" din mancare. In bucatarie tentatiile sunt mari, este adevarat. Pregateste-ti o supa usoara sau un ceai ca sa nu cazi prada lor.
 
5. Reuniti-va la masa, vorbiti! A manca impreuna este o buna ocazie de a comunica. Trebuie sa invatati sa apreciati aspectele pozitive ale alimentelor. Mancati incet, nu va grabiti sa va ridicati de la masa.
 
6. Nu trebuie sa mancati de fiecare data cand sunteti in familie! In timpul liber, renuntati sa va asezati comod in fata televizorului si sa rontaiti chips-uri. Propune-i sotului o plimbare in parc, copiii cu siguranta nu vor refuza sa va insoteasca, mai ales daca nu s-au mai plimbat demult cu rolele sau cu bicicleta.
 
7. Daca sotul tau se intoarce de la serviciu la ora 21:00, iar copiii mananca la ora 19:00, te intrebi cu cine sa-ti iei cina. De preferat ar fi sa manance toata lumea mai devreme, dar daca nu se poate, poti gati ceva usor pentru fiecare, mananca doar cu copiii sau asteapta-l pe sot. Alege doar o varianta, nu manca de doua ori. Eventual tine-le companie cu o supa slaba sau o ceasca de ceai.
 
8. Respecta nevoile copiilor si adolescentilor:
  • ai grija sa nu privezi copiii de calorii in timpul cresterii. Anumite restrictii pot provoca anumite carente de vitamine si saruri minerale esentiale. Necesarul energetic cotidian al copiilor este destul de ridicat: de la 1800 la 2200 kcal pentru un copil cu varsta de pana la 10 ani si de la 2400 la 3000 kcal pentru un adolescent, in functie de varsta si sex. In aceste conditii trebuie sa le asiguri o alimentatie bogata, dar diversificata cu multe fructe, legume, produse lactate. Atentie insa la excesele de proteine: carne, zahar si grasimi saturate;

  • renunta la vechile obiceiuri. A face un copil sa slabeasca tine mai mult de reechilibrarea alimentatiei acestuia decat de a incerca sa-i impui o dieta, deoarece supraponderalitatea deriva cel mai adesea din excesele de grasimi si zaharuri;

  • pune-ti copiii la miscare fizica. Sedentarismul este o problema generala a copiilor secolului XXI. Ideal ar fi sa-ti inscrii copilul la o activitate sportiva care sa ii placa, sa fie incantat de ideea ca se intalneste cu alti copiii, fara sa se simta exclus din cauza kilogramelor in plus. Puteti sa mergeti impreuna in parc la o plimbare cu bicicleta sau la bazin, sa inotati.
 
Poti sa tii cont de aceste sfaturi nu doar daca te confrunti cu obezitate in randul tuturor membrilor familiei. O alimentatie corecta si sanatoasa imbunatateste nu doar fizicul, ci si mentalul. Familia ta va fi mai fericita si mai plina de viata.
Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
  07.12.2007 22:54 
Dieta
Vreau o dieta eficienta pentru persoane fara familie.
 

Newsletter-ul TopSanatate
dinamism si energie de la prima ora!


Cresterea copiilorFrumusete & ingrijire
Medicina alternativaNutritie
PsihologieRelatii
SarcinaSanatate sexuala
Sistemul imunitarSlabeste sanatos
SportShopping
CardiologieDermato - venerologie
EndocrinologieGastroenterologie
Ghid de prim ajutorGinecologie
NefrologieOftalmologie
OncologieOrtopedie
PsihiatrieSanatatea spatelui
Sanatate publicaStomatologie