Soacra dumneavoastra este cu siguranta o personalitate dificila si nu e deloc usor sa traiesti cu un astfel de om. Daca asa a fost intotdeauna, sa va asteptati ca trasaturile de personalitate sa se rigidizeze odata cu varsta si sa devina tot mai putin toleranta.
Daca incepeti sa existati doar pentru a-i face pe plac, nu prea aveti mari sanse de reusita. Atat timp cat stie ca depindeti de ea (din punct de vedere al locuintei, cu alte lucruri) va va toca marunt continuu. Respectul unui astfel de om il castigi cel mai usor aratandu-i ca nu tii la lucrul pentru care depinzi de el si ca esti independent si consecvent in parerile tale.
Va sfatuiesc sa gasiti si alte metode de a va relaxa si de a va petrece timpul, astfel incat sa aveti energia necesara pentru a-i tolera comportamentul abuziv; in exemplul cu icoana, cel mai simplu este sa aveti energia de a va autoculpabiliza ca ati ratacit-o, inainte de a deveni ea acuzatoare. Asumandu-va acest rol, ea nu va putea fi de aceeasi parte cu dumneavoastra (adica sa va acuze) si atunci va avea tendinta de a va apara... adica de a va lasa in pace.